miercuri, 4 aprilie 2012

Consiliul Concurentei a inceput o investigatie privind contractele "baietilor destepti"

stirileprotv.ro Comisia Europeana analizeaza un posibil ajutor de stat acordat baietilor destepti din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurentei a deschis o investigatie privind legalitatea acestor acorduri.

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat miercuri, la Mediafax Talks About Competition, ca in prezent institutia pe care o conduce colaboreaza cu CE, care analizeaza posibilitatea unui ajutor de stat in cazul contractelor incheiate intre Hidroelectrica si trader-ii de energie in afara pietei.

"Daca va fi considerat ajutor de stat, Comisia Europeana te obliga sa inchei practica respectiva, iar banii luati de la companii vor fi returnati statului. CE inca analizeaza daca va deschide investigatia", a spus Chiritoiu.

El a aratat ca autoritatea de reglementare in domeniul concurentei analizeaza de peste un an piata de electricitate si a declansat recent o investigatie, care vizeaza posibile pratici neconcurentiale, atat pe verticala cat si pe orizontala. El a precizat ca se refera la contractele bilaterale incheiate de compania de stat Hidroelectrica in afara pietei.

"Au fost facute deja inspectii inopinate. (...) Nu ma astept ca lucrurile sa se incheie rapid", a spus Chiritoiu.

El a precizat ca toate companiile investigate - Hidroelectrica si traderii parteneri, "baietii destepti" din energie - sunt pasibile de amenzi.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu